Blogger Widgets

MENIURI FESTIVE

PENTRU CRACIUN SI ANUL NOU

PAINE, PIZZA , ALUATURI SARATE

PREPARATE DIN CARNE TOCATA

PREPARATE DE POST

Arhivă

FOTO REPORTAJE

DIVERSE, UTILE

Siteuri non-culinare

APERITIVE FESTIVE

PREPARATE FUNNY PENTRU COPII

PREPARATE TRADITIONALE DE PASTE

PENTRU CAMARA

CIORBE SI SUPE

PREPARATE DIN CARNE

GARNITURI PENTRU FRIPTURI

PREPARATE DIN PESTE SI FRUCTE DE MARE

PREPARATE TRADITIONALE

PREPARATE OVO-LACTO-VEGETARIENE

26 noiembrie 2008

Miercurea fara cuvinte - Maya

Maya, pisicuta mea este foarte relaxata pentru ca se simte in siguranta...



25 noiembrie 2008

Arici din aluat de paine


Am gasit mai demult pe net asemenea aricei, am salvat imaginile dar nu am salvat si adresa, asa ca daca cineva ii recunoaste, rog sa ma contacteze ca sa mentionez sursa.

Eu i-am pregatit din aluat de paine alba, preparat conform retetei de aici.

Modelarea o voi prezenta ulterior, intrucat aveam mainile infainate si nu am putut sa fac si poze.
Dar promit sa repet experienta foarte curand, cand va fi si sotul meu acasa, ca sa faca el pozele in timp ce modelez aluatul.

Iata ariceii mei copti, tocmai scosi din cuptor:


Aici o imagine frontala:


Au iesit foarte nostimi, dar si gustosi :).
Ne-a fost cam mila sa-i sacrificam, insa pana la urma i-am papat si ultimul "tepisor".

Post Scriptum:

Etapele intermediare si descrierea tehnicilor de modelare le gasiti aici.

24 noiembrie 2008

Tortulet din gauffre cu crema de vanilie


Am plecat de la ideea ca vreau sa fac un dulce simplu, si ce poate fi mai simplu decat niste gauffre, pe care m-am gandit sa le prepar dupa o reteta a Laurei, care la randul ei a preluat-o de la Mihaela, gauffre cu mere si scortisoara.

Numai ca... nora-mea zise: dar stii ce bune sunt cu crema de vanilie?
Eu zic: nu, pentru ca n-am mancat niciodata.

Asa ca, iata ce a iesit dupa ce m-am lasat influentata de NORA!




Si acum, reteta!

Pentru gauffre avem nevoie de:
- 150g unt
- 150g zahar
- 4oua
- 200g faina
- 50g amidon
- 3-4 mere
- 4 linguri lapte
- 1/2 plic praf de copt
- 1 plic zahar vanilinat
- scortisoara dupa gust

Cum se prepara gauffrele:
Se amesteca toate ingredientele si apoi se adauga merele razuite cu tot cu zeama, vanilia si scortisoara dupa gust.
Se lasa cca 30 minute sa se aseze compozitia apoi se coc in aparat.

Pentru crema de vanilie avem nevoie de:
2 plicuri Crema pentru tarte cu fructe (cu gust de vanilie) de la Dr. Oetker si 500 ml lapte rece.

Cum se prepara crema: conform instructiunilor de pe plic

Asamblarea:
Se aseaza o foaie de gauffre (bine racorita) pe o farfurie, apoi un strat de crema, iarasi o foaie de gauffre, apoi un strat de crema.
Eu am pus doar trei foi, intrucat restul de foi coapte s-au consumat pana sa montez tortuletul.

Am terminat asamblarea tortuletului cu o foaie de gauffre, pe care am decorat-o (cum se vede in imagine) cu un sirop de cirese amare pe care il aveam in camara.


Degeaba v-as povesti cat de bune au fost! Ca sa ma credeti, trebuie sa incercati si voi :)

23 noiembrie 2008

Premio fantasia


Tocmai am mai primit acest premiu foaaaarte nostim, de la scumpa de Kris careia ii multumesc :)

Doresc sa dedic acest premiu Dianei, o persoana speciala pentru mine pentru ca la ea am descoperit doua trasaturi rarisime: discretie si fidelitate.

Il mai daruiesc totodata tuturor blogurilor prietene din listuta mea. Veniti, deci, sa-l ridicati, pentru ca va apartine!

22 noiembrie 2008

Copanele gratin cu ciuperci

Astazi am pregatit niste copanele de pui la cuptor, gratinate, cu ciupercute si salata noastra preferata..


Ce ne trebuie pentru friptura:
4 copanele, cca 10 ciupercute proaspete, 150g cascaval (eu am folosit cascaval afumat), o lingura ulei de masline, sare, piper, mix de arome pentru friptura de pui.

Ce ne trebuie pentru salata:
un borcan sfecla rosie Olimpya si un borcan boabe de porumb dulce Bonduelle.

Cum am procedat pentru friptura:
am spalat bine pulpitele de pui, apoi le-am asezat intr-un vas termorezistent, am asezat printre ele jumatati de ciupercute, le-am uns cu ulei de masline, am presarat sare, piper si mix de arome pentru friptura de pui si le-am introdus in cuptorul preincalzit.

Dupa cca 20 de minute verificam si, daca s-au rumenit usor, adaugam peste copanele felii de cascaval si le mai lasam in cuptor 10-15 minute, dupa care le scoatem.

Si arata asa:

Pentru salata noastra pe care am botezat-o Happy family procedam ca aici.


Acest fel de mancare nu va va dezamagi, iar daca aveti musafiri, sigur veti primi numai laude.

Pofta buna!

Conopida cu sos de rosii


Ieri am pregatit o mancarica de conopida cu sos de rosii minunata

Iata reteta!

Ai nevoie de:
o bucata conopida, 4-5 rosii carnoase, 3-4 catei de usturoi mai grasuti, o lingura ulei de masline, sare, piper, patrunjel verde tocat.

Cum am preparat-o:
Am spalat conopida, am desfacut buchetelele si le-am pus la fiert in apa cu putina sare, dar nu am lasat-o sa fierba prea tare.

Am scurs buchetelele si le-am asezat frumos intr-un vas termorezistent.

Am spalat rosiile, le-am oparit putin in apa fiarta, apoi le-am curatat de pielita si cotor si le-am tocat marunt. Le-am pus pe foc intr-un vas cu o lingura de ulei de masline si le-am fiert putin, apoi am adaugat usturoiul zdrobit, sarea si piperul.

Am rasturnat sosul peste buchetelele de conopida din vasul termorezistent.
Ar fi trebuit sa adaug si patrunjelul tocat marunt, dar sotului meu nu-i prea place verdeata, asa ca am pus doar in farfuria mea, cand am servit-o.

Am bagat vasul la cuptor pentru cca 20 de minute.


Aceasta este mancarica de post, dar in zilele de dulce puteti adauga cascaval ras, ori branza, ori smantana.
Dar si asa a fost foarte gustoasa.

21 noiembrie 2008

Salata Happy family


Aceasta salata este inventata de sotul meu si o consumam cu regularitate, pentru ca este pe cat de simpla pe atat de gustoasa si de aspectuoasa.


Ce ne trebuie:
Un borcan sfecla in otet si o conserva (borcan) boabe de porumb dulce.
Pentru sfecla noi folosim marca Olympia pentru ca sfecla este taiata frumos, cubulete, iar gustul este impecabil.
Pentru boabele de porumb dulce folosim marca Bonduelle la borcan, pentru ca prin sticla se vede daca boabele arata bine.

Cum procedam:
Scurgem separat sfecla de zeama si separat boabele de porumb.
Punem intr-un bol mai intai o frunza de salata verde, ca decor, pe o latura a bolului, apoi asezam frumos cubulete de sfecla rosie (scurse bine de zeama) si deasupra boabe de porumb dulce.
Incercam sa nu le amesecam inainte de servire ca sa nu se inroseasca boabele de porumb.
Cand le consumam, le luam cu furculita impreuna.


Desi comestibila si potrivita la prepararea altor salate, frunza de salata verde are aici doar rol de decor.
Acestui amestec de sfecla acrisoara si porumb dulce nu-i mai trebuie nimic, deoarece gustul este desavarsit. Noi nu-i mai adaugam nici macar sare.

Aceasta salata se poate consuma ca atare, ori ca salata alaturi de preparate din carne.
Este foarte potrivita la fripturi, rulade, chiftele etc.

Salata mixt romana

Iata o alta salata pe care am consumat-o saptamana trecuta.

Am folosit: o salata Iceberg taiata fasiute, un morcov crud taiat fideluta, o jumatate de varza rosie tocata, o gulie razuita mare.


Pentru toping am folosit: o lingura ulei de masline, zeama de la o lamaie, sare si piper.

Salata cosmopolitana

Saptamana asta am facut o cura de salate, care de care mai sanatoase si energizante.


Iata una dintre ele, pe cat de aspectuoasa pe atat de gustoasa!

Ce am folosit:
Un amestec de frunze de Latuga bowl, Rucola, Lolo Rossa, Red Mustard si Baby Salad, pe care le-am gasit la Mega si cateva rosioare cerise taiate pe jumatate.


Pentru toping am folosit un amestec dintr-o lingura ulei de masline, zeama de lamaie si putina sare.

Premiul Arte Ponto Vida

Premiul Arte Ponto Vida
Premiu pentru un suflet de artist, adica pentru un blog care emana eleganta si sensibilitate.


Am primit acest premiu de la trei fete minunate, Mihaela, Maya si Kris, carora le multumesc si le pup dulce :P)

Il voi oferi si eu urmatoarelor artiste culinare ale caror bloguri emana cu adevarat eleganta si sensibilitate:

Ina
LauraA
LauraS
Gabi Cara
Totoro
CristinaK
Edith
Alexandra

20 noiembrie 2008

Stelute sarbatoresti pentru Craciun




Pentru ca tocmai mi-am luat niste forme frumoase de silicon, am experimentat niste prajiturele numai bune pentru masa de Craciun sau Anul Nou.

Iata si reteta:

Ai nevoie de:
120 gr unt la temperatura camerei, 130 gr zahar, 3 oua, 220 gr faina, 60 ml lapte, un praf de sare, doua linguri cacao, 100g granule de ciocolata, vanilie, coaja de lamaie si de portocala, esenta de rom sau migdale.
Pentru glazura: un plic Glazura cu gust de ciocolata si un plic Glazura cu gust de lamaie de la Dr.Oetker, iar pentru decorare cateva bombonele si betisoare din glucoza colorate festiv.
Au iesit 6 buc. coapte in forma albastra din fotografie.

Noile achizitii, formele din silicon:


Cum am procedat:
Am mixat zaharul cu untul moale pana s-a tranformat in crema, apoi am folosit o lingura de lemn pentru omogenizarea oualelor pe care le-am adaugat unul cate unul, amestecand dupa fiecare.
Am adaugat vanilia si coaja de portocala si de lamaie, pentru ca am folosit din amandoua, apoi faina si am continuat sa omogenizez compozitia amestecand usor cu lingura de lemn.
La sfarsit, am adaugat laptele amestecand cu grija si, la final, granulele de ciocolata si aromele.

Am impartit compozitia in doua boluri, iar intr-unul din ele am mai adaugat 2 linguri cacao.

Le-am pus in forma de silicon, cea albastra cu stelute, astfel: 3 cupe cu aluat de vanilie si 3 cupe cu aluat de ciocolata apoi le-am bagat la cuptorul preincalzit unde le-am lasat cca 30 minute. In primele 20 de minute nu am deschis usa cuptorului ca sa nu se lase.

Cand au fost gata, le-am scos si le-am lasat sa se raceasca, apoi le-am rasturnat, am pregatit glazurile si le-am ornat.
Cele cu vanilie le-am ornat cu glazura de lamaie si betisoare colorate, iar cele cu ciocolata le-am ornat cu glazura de ciocolata si bombonele sidefii.

Atentie: cand le scoateti din forme, daca au crescut si au facut cupola, taiati un capac in asa fel incat suprafata sa devina perfect orizontala.
Cand le asezati pe platou pentru decorare, partea de deasupra devine baza, iar partea de dedesubt va fi glazurata si decorata.

Iata-le aici pe cele de vanilie cu glazura alba:




si aici cele ciocolatoase cu glazura de ciocolata:



Si aici o propunere de prezentare pe un platou de servire:

19 noiembrie 2008

Premiul "Creative blog"

Am primit acest premiu de la Ginette, Diana si Laura Sava, trei artiste culinare creative, ale caror bloguri le urmaresc cu placere si carora le multumesc pentru apreciere.



Il ofer la randul meu urmatoarelor artiste culinare pentru creativitatea lor:

Ginette
Dana
Totoro
Lory si Leila
LauraA
LauraS
Gabriela
CristinaK

Codul flash il gasiti aici.

Premio Dolcezza

Am primit acest premiu de la Iulia, Diana si Ginette, carora le multumesc pentru apreciere.



Il ofer la randul meu, urmatoarelor "artiste" intr-ale culinaritului si blogaritului:

Ina
LauraS
LauraA
Totoro
Mihaela
Gabriela
Edith
Diana

pentru ca sunt niste "dulci" si totodata niste maestre in prepararea dulciurilor :)

Codul flash il gasiti aici.

Gauffre cu nuca de kokos si ciocolata


Gauffre in franceza, waffeln in germana, acest preparat usor de pregatit si la fel de usor de consumat, aici in forma de inimioare, este binevenit atat la micul dejun cat si ca desert sau gustare peste zi.


Spun asta deoarece, in functie de imaginatia noastra si de ingredientele folosite, putem sa-l transformam in ce vrem noi. Putem introduce in compozitia de baza putina branza, sunca sau zuchini, ori mere, kokos, dovleac sau gutui. In acest fel putem nascoci noi si delicioase retete.

Si acum, iata reteta mea, sau mai bine zis a Mihaelei pentru ca de la ea am "imprumutat-o"!

Ai nevoie de:
150g faina, 100g unt moale, 3 oua, 100g nuca de kokos, 150ml lapte, 1/2 lingurita praf de copt,
120g zahar, eu am mai adaugat un pliculet zahar vanilinat si putina coaja de lamaie si de portocale rasa.
Iar pentru decor eu am topit o jumatate baton ciocolata neagra.

Cum am procedat:
Am pus untul intr-un vas la topit. L-am rasturnat apoi intr-un bol si, dupa ce s-a racorit, am adaugat zaharul si am batut bine, apoi am adaugat cate un ou si le-am incorporat pe toate pe rand.
Am adaugat faina cu praful de copt apoi nuca de cocos, am omogenizat si am subtiat cu laptele turnat cate putin. Am adaugat apoi si aromele. Am dat compozitia la rece pentru 30 de minute.

Am incins apoi aparatul si am uns cu pensula inmuiata in ulei suprafata de copt, apoi am pus din aluat, cu lingura, in spatiul pentru copt si am lasat sa se coaca, cate 10 minute pentru fiecare serie.


Le-am scos apoi si, dupa ce au fost gata toate, le-am desprins in forme mici de inimioare, pe care
le-am asezat pe o farfurie de servire si le-am decorat cu ciocolata topita.


Au fost teribil de gustoase si totodata aspectuoase.


Mai pot fi servite cu gemuri, jeleuri sau creme diverse, ori presarate cu zahar farin, sau cu scortisoara.

Si aceasta este minunata masina de preparat gauffre / waffeln, proaspat achizitionata:

Choco-vanilla muffins




Ingrediente:
120 gr unt la temperatura camerei, 130 gr zahar, 3 oua, 220 gr faina, un pliculet praf de copt, 60 ml lapte, un praf de sare, vanilie, coaja de portocala/lamaie, 100g fulgi de ciocolata (eu am avut granule), doua linguri cacao, esenta de rom sau migdale.
Au iesit 6 buc. coapte in forma rosie din fotografie.

Noile achizitii, forme de silicon:


Cum am procedat:
Am mixat zaharul cu untul moale pana s-a tranformat in crema, apoi am lasat mixerul si am folosit o lingura de lemn pentru omogenizarea oualelor pe care le-am adaugat unul cate unul, amestecand dupa fiecare. Am adaugat vanilia si coaja de portocala si de lamaie, pentru ca am folosit din amandoua, faina amestecata cu praful de copt si am continuat sa omogenizez compozitia amestecand usor cu lingura de lemn. La sfarsit, am adaugat laptele amestecand cu grija si, la final, fulgii/granulele de ciocolata si aromele.

Am impartit compozitia in doua boluri, iar intr-unul din ele am mai adaugat 2 linguri pudra de ciocolata amaruie (care poate fi inlocuita cu cacao).

Le-am pus in forma de silicon, cea rosie cu inimioare, astfel: 3 cupe cu aluat combinat, vanilie cam 3/4 si restul ciocolata, iar 3 cupe doar cu ciocolata si le-am ornat cu bucati de nuci apoi le-am bagat la cuptorul preincalzit unde le-am lasat cca 30 minute. In primele 20 de minute nu am deschis usa cuptorului ca sa nu se lase.

Au iesit foarte frumoase, numai ca trebuia sa umplu cupele doar pe jumatate ca sa iasa mai clara forma inimioarelor.


Si aici cu una taiata, ca sa se vada si interiorul:



Si aici o poza artistica:

17 noiembrie 2008

O saptamana excelenta!

16 noiembrie 2008

PREMIUL "BRILLANTE WEBLOG premio-2008"

Am primit acest premiu de la Diana, pe care o consider deja un fan al blogului meu.
Iti multumesc draga Diana si te felicit la randul meu pentru blogul tau si pentru preparatele prezentate!

Daruiesc acest premiu urmatoarelor "artiste culinare" carora le urmaresc si le apreciez activitatea si nu am avut ocazia pana acum sa le ofer un premiu:

Isabela
Ginuca
Cristina
CristinaK
Laura Leckereien
Maya
Iulia
Roxana
Sabina
Didona

Acest premiu trebuie sa-l daruiti la randul vostru acelor "artiste culinare" pe care le urmariti si le admirati!
(cel putin 7 scrie in regulament, daca considerati ca sunt mai multe cele care il merita cred ca nu-i nicio suparare :)

15 noiembrie 2008

Lecitina, aliment sau medicament

Ce este lecitina?

Cand trebuie sa acumulam un volum mai mare de informatii sau trecem printr-o perioada de efort intelectual intens, luam lecitina, dar putini dintre noi stim ce este, aliment sau medicament.

Lecitina este o fosfolipida, o substanta naturala si este recomandata ca supliment nutritiv deoarece mareste capacitatea de munca fizica si intelectuala.

Unde o gasim?

Ca substanta naturala, lecitina se gaseste intr-o concentratie mai mare in semintele de soia, ficat, galbenus si intr-o proportie mai mica in carne si germenii de grau. Soia este cel mai bogat aliment in lecitina, cu adevarat miraculos, deoarece contribuie la scaderea nivelului colesterolului si al zaharului in sange si la curatirea peretilor vasculari.

S-a constatat ca persoanele care consuma soia frecvent sufera destul de rar de afectiuni cardiovasculare.

Germenii de grau (graul incoltit) pot fi considerati un adevarat "ou vegetal" deoarece pe langa lecitina mai contin si minerale si vitamine, enzime, proteine, glucide si lipide.

Galbenusul de ou este un alt aliment miraculos, deoarece continutul ridicat de lecitina, de 3,7%, neutralizeaza cele 300mg de colesterol continute.

La ce este buna?

Lecitina, ca substanta naturala, reduce nivelul colesterolului in sange, impiedica formarea placilor de aterom pe peretii arterelor si fortifica musculatura cardiaca. O alta proprietate importanta a lecitinei este ca amelioreaza durerile articulare, daca o consumi in mod regulat.

Cea mai importanta proprietate a lecitinei este aceea ca ajuta la o buna functionare a sistemului nervos central, intensifica randamentul intelectual, asigura o mai buna capacitate de memorare si accelereaza refacerea organismului dupa eforturi intense sau dupa o perioada de boala.

Cine are mai multa nevoie de ea?

Atat copiii cat si adultii au nevoie de lecitina.

Elevii si studentii care consuma lecitina asimileaza mai repede un volum mare de informatii.

Viitoarele mamici care mananca alimente bogate in lecitina, sau iau lecitina sub forma de capsule, vor contribui la imbunatatirea capacitatilor intelectuale ale copilului. In plus, acest efect se va mentine pe tot parcursul vietii lui.

Adultii care consuma cu regularitate alimente bogate in lecitina vor suferi mai rar de afectiuni cardiovasculare, vor da randament in perioadele de efort intelectual intens si vor fi eliminate mai usor grasimile in plus din organismul lor.

Lecitina este, deci, un supliment nutritiv extraordinar.

Soia, carnea fara oase

Numita de chinezi si carne fara oase, soia nu ar trebui sa lipseasca din alimentatia noastra.

Mai ales in post, ea poate fi considerata mana cereasca pentru organism, fiind un bun remineralizant si importanta sursa de proteine integrale.

Avand o valoare nutritiva apropiata de cea a carnii, mancarea cu soia este satioasa si spornica.

Cat priveste sanatatea, soia regleaza functiile intestinale si aduce la cote nromale cantitatea de insulina din sange.

Condimente ideale pentru preparatele cu soia: cimbru, rozmarin, busuioc, salvie si neaparat usturoi.

Chimenul este condimentul care adaugat in preparatele din soia va aduce acestora un gust foarte asemanator carnii.

Cocktail de mere cu rom

Delicios, sanatos, parfumat si digestiv, acest cocktail este potrivit ca aperitiv usor pentru masa de Craciun sau Revelion.

Iata reteta!

Ai nevoie de:
1 kg de mere mari si grase, 2 pliculete zahar vanilinat, zeama de la o lamaie, rom alb (cantitatea dupa preferinte) si scortisoara.

Cum procedezi:
Cureti merele, le scoti cotoarele, le tai cubulete si le mixezi. Pastrezi unul pentru decor.
Sosul obtinut il pui intr-un bol, adaugi zaharul vanilinat, amesteci pana se dizolva, apoi zeama de lamaie.
La final adaugi rom, atat cat vrei sa fie de alcoolizata bautura si scortisoara.

Marul salvat decojit si fara cotor il tai cubulete si le adaugi bauturii din bol.

Se serveste la inceputul mesei, repartizat in pahare, eventual decorate cu fasii de coaja de mar usor coapte in tava de la cuptor si cu un praf de scortisoara deasupra.

O reteta buna pentru sarbatori fericite!

Super tort de post

Daca aveti vreo aniversare in aceasta perioada de post, iata o reteta delicioasa de tort.

Pentru blat, ai nevoie de:
3 pahare gris, 1 pahar faina, 1 pahar zahar, 1 pahar nuci tocate, 2 pahare apa, o jumatate lingurita praf de copt, 30g margarina;

Pentru crema, ai nevoie de:
300g margarina, 50g cacao, 100g zahar, o jumatate pahar apa;

Pentru sirop, ai nevoie de:
100g zahar, 1 pahar apa, 1 fiola esenta de rom;

Pentru glazura ai nevoie de:
2 lingurite rase de margarina moale, 1 lingurita zeama de lamaie, o jumatate lingurita coaja de lamaie rasa, 1 pahar si jumatate zahar pudra.

Cum procedezi:
Pentru blat: amesteci ingredientele in ordinea enumerata si torni compozitia intr-o forma rotunda unsa cu margarina. Coci la foc iute 45 de minute.
Scoti tava, lasi blatul sa se raceasca in ea, il scoti si il tai in 3 felii.

Prepari apoi siropul prin amestecarea pe foc a ingredientelor si, dupa ce s-a topit zaharul, il iei de pe foc si il dai la rece.

Pentru crema:
Prepari pe foc un sirop din 100g zahar si apa si dupa ce s-a topit zaharul pui cacaua. Mai amesteci putin si iei de pe foc. Dupa ce s-a racit compozitia amesteci cu margarina si omogenizezi. Adaugi la urma aromele.

Este momentul sa asamblezi tortul. Pui o felie, insiropezi, asezi un strat de crema, apoi a doua felie, insiropezi si alt strat de crema, a treia felie, insiropezi si tencuiesti blatul cu restul de crema.

Prepari apoi glazura astfel:
Amesteci ingredientele la rece. Ai grija, trebuie sa-ti iasa o glazura subtire si de aceea nu pune tot zaharul o data ci, pe masura ce amesteci. Torni peste tort glazura si lasi sa se coaguleze cateva ore la rece.

Decorezi apoi dupa imaginatie, cu frisca vegetala, fructe, jeleuri, bombonele etc.

Pofta buna!

Foi de placinta de post

Cautand prin revistutele mele adunate de-a lungul timpului, am dat de un aluat bun pentru fel de fel de preparate de post.

Iata reteta!

Ai nevoie de:
7 linguri ulei, 10 linguri apa, 14 linguri faina, 1 varf de cutit sare,
iar pentru uns se prepara o crema din 7 linguri ulei cu 7 linguri faina.

Cum procedezi:
Amesteci toate ingredientele si vei obtine un aluat.
Pentru crema, amesteci bine uleiul cu faina pana rezulta o crema pe care o folosesti astfel:
Din tot aluatul intinzi o foaie pe care o acoperi cu crema din ulei cu faina. Impaturesti sau rulezi aluatul si il lasi asa timp de 30 minute.
Apoi imparti aluatul in doua si intinzi doua foi.

Intre ele poti sa pui:
a) mere razuite cu zahar vanilinat, scortisoara si putina nuca macinata;
b) dovleac razuit cu scortisoara si zahar vanilinat;
c) gem amestecat cu nuca macinata;
d) crema din rahat maruntit si topit putin pe foc cu doua-trei linguri de apa la care mai poti adauga si fructe uscate maruntite;

sau ca aperitiv:
a) piure de spanac cu putin cascaval vegetal razuit;
b) varza calita cu marar, sare si piper;
c) crema de ciuperci cu ceapa.

Poti prepara si saratele pe care le presari cu mac, chimen, susan si putina sare.

Sper sa va fie de ajutor!

Fotografia de produs si arta comunicarii - partea I


Asa cum v-am promis, am revenit cu un nou articol, respectiv Fotografia de produs si arta comunicarii - partea I.

Ce ar trebui sa constientizati chiar de la inceput este ca, atunci cand faceti o fotografie cu scopul de a o publica, indiferent de vointa voastra, aceasta va comunica ceva privitorului.

In consecinta, trebuie sa o faceti sa comunice ce vreti voi si sa nu lasati acest lucru la cheremul hazardului. Deci, dupa ce ati realizat o fotografie, priviti-o voi mai intai in mod critic si incercati sa va imaginati ce va spune. Nu o publicati pana ce nu v-ati convins ca transmite exact ce doriti voi.

Iata cateva dintre cel mai des intalnite greseli din blogurile culinare:

a) Folosirea unui unghi nepotrivit pentru realizarea fotografiei

In foarte multe bloguri am observat fotografii realizate de deasupra produsului, dintr-un unghi perpendicular pe suprafata acestuia, dand senzatia privitorului ca este un spirit plutind pe deasupra mesei cu bucate.

Chiar si atunci cand doriti sa expuneti detaliile produselor, cum ar fi decorarea suprafetei unui tort, incercati sa gasiti un punct de vedere comod, firesc, lateral, ca atunci cand produsul este pe masa si voi sunteti pe scaun si priviti farfuria. Daca pentru voi unghiul de vedere este incomod, va trezi disconfort si privitorului.

Cand doriti sa prezentati detalii, nu fotografiati produsele de foarte aproape pentru ca in acest fel ii dati privitorului senzatia ca le bagati mancarea in ochi. Departati-va putin si apoi potriviti zoom-ul pana ce incadrati produsul. Priviti imaginile realizate in cele doua moduri si comparati. Veti descoperi diferenta!

b) Detalii inestetice prezentate cu mandrie

Am observat in cateva bloguri “cu pretentii” cum autoarea isi expune cu mandrie la ingrediente cartofii stricati, legume si fructe cu pete si ofilite.

In acest sens foarte potrivita mi se pare zicala ardeleneasca “daca bun pui apoi bun iasa”.

Mai bine nu prezentati ingredientele, ci enumerati-le doar, decat sa puneti pe blog lucruri urate.

Tot la detalii inestetice am mai observat cum, in dorinta de a expune artistic dar fara a avea un minim bun simt estetic, unele gospodine aseaza in jurul farfuriilor o "aglomeratie" de obiecte.

Eu le-as sfatui in primul rand sa vizualizeze cat mai multe bloguri si reviste straine ca sa-si educe mai intai simtul estetic si apoi sa incerce sa experimenteze.

De ce? Pentru ca atunci si-ar da seama ca daca pui in jurul farfuriei solnitele de sare si de piper rasturnate doar ca sa intre in imagine, crezand ca in acest fel dau bine, se insala. Nu mai zic de faptul ca exista superstitia ca sarea rasturnata aduce cearta si necaz.

Privind imaginea, mie una mi-a produs sentimentul ca la acea masa cineva s-a suparat si a dat cu mana rasturnand totul in calea ei.

Foarte important: bunul gust impune simplitate.

c) Prezentare cantitativa in detrimentul calitatii

Nu fotografiati farfuriile pline cu mancare!

Acestea te duc cu gandul la o cantina muncitoreasca sau locaturi tip “impinge tava”, unde cu o suma fixa de bani poti consuma o cantitate mare de mancare.

Alegeti cateva bucati, felii, portiuni din mancare si asezati-le cu grija pe o farfurie curata.

Decorati asortand culorile dar nu uitati si de gustul decorului, care trebuie sa se potriveasca la fel de bine cu produsul cat si imaginea.

d) Decoratiuni nepotrivite

Nu ornati farfuriile cu mancare cu plante necomestibile! In cel mai rau caz, specificati: décor necomestibil! Unele persoane neavizate ar putea crede ca asa se consuma respectivul fel de mancare.

Ce sa mai spun ca am vazut unele fotografii in care combinatiile erau de-a dreptul hilare.
De exemplu: varza calita avand alaturi un trandafir. Probabil pentru a-I schimba putin parfumul mancarii, presupun.

Puteti aseza alaturi de farfurie un fir de trandafir sau o vaza cu flori, un pahar de vin sau de sampanie, ori o lumanare aprinsa, dar tineti cont de fiecare data de contextul in care poate fi servit respectivul preparat culinar.

Nu puneti o lumanare atunci cand serviti sarmale, decat daca vreti sa sugerezi o masa de parastas.

Ei bine, pentru inceput ne oprim aici.

Sper sa va fie de folos informatiile. Iar daca lucrurile spuse vor contribui cat de putin la imbunatatirea calitatii blogurilor voastre, ma veti ierta pentru tonul usor acid folosit pe ici, pe colo.

Blog Widget by LinkWithin

TARTE DULCI

DESERTURI LA PAHAR

DESERTURI FEL DE FEL

SALATE SI SOSURI

GUSTARI DELICIOASE

BOMBOANE, CIOCOLATERIE

www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos and videos from Clipe dulci si parfumate. Make your own badge here.

TORTURI

ALUATURI DULCI

CHECURI, MUFFINS, CUPCAKES

PATISERIE DULCE

Google translate

Follow by Email

VA INVIT IN CASA NOUA!

Aparitii TV

INGHETATE, PARFAIT, SORBETURI

PREPARATE DIN PASTE

Foodieblogroll

Vizitatori

Persoane interesate

Ma puteti gasi si aici:

Toate retetele sunt pe Petitchef

Bloguri delicioase