09 septembrie 2009

Pulpe de curcan la gratar cu orez

Cautam mai de mult - si iata ca am gasit in sfarsit - pulpe superioare dezosate de curcan.
Pretul este doar putin mai mare decat al pulpelor de pui dezosate, dar gustul lor merita din plin diferenta. Odata cumparate, n-am stat prea mult pe ganduri si am ales o reteta simpla-simpla, adica le-am pregatit la gratar cu garnitura de orez cu legume.


Pentru 2 portii zdravene, am folosit:
O punga cu doua buc. pulpe superioare dezosate de curcan si marinata preparata din: 2-3 linguri ulei de masline, piper, boia dulce, usturoi presat si 2-3 linguri sos de soia.
Pentru garnitura de orez am folosit:
250g orez, un morcov mare, o ceapa, o telina, un ardei gras rosu, 2 linguri ulei, sare, patrunjel verde tocat.

Cum am procedat:
Am spalat carnea bine, apoi am asezat-o intr-un bol impreuna cu marinata si am introdus bolul in frigider pentru 30 de minute.

Intre timp, am spalat orezul bine-bine, in mai multe ape fierbinti si l-am lasat sa astepte intr-un bol.

Am spalat si curatat legumele, apoi am taiat ceapa marunt, ardeiul gras cubulete, iar morcovul si telina le-am razuit mare.

Am pus apoi pe un ochi de aragaz o craticioara cu apa care trebuie adusa pana la punctul de fierbere.

Intr-o alta craticioara am pus doua linguri ulei si am inabusit mai intai ceapa, apoi am adaugat ardeiul gras si celelalte legume razuite.

Dupa ce s-au inmuiat usor, am adaugat orezul si imediat apa fiarta. Am adaugat sarea si patrunjelul verde tocat, am amestecat putin si am acoperit craticioara complet apoi am lasat-o pe foc f. mic pentru 15 minute. Dupa 15 minute am stins focul, am mai amestecat putin, apoi am asezat la loc capacul pana in momentul servirii.

Carnea am preparat-o in cuptor si am folosit aceasta tava speciala cu gratar.
Am pus o cana cu apa in tava si am asezat bucatile de carne pe gratar, apoi le-am introdus in cuptor si le-am fript la gril. Au iesit bine patrunse si foarte gustoase.


Garnitura de orez am asezat-o pe farfurii cu formele speciale din imagine.


Am mai decorat putin cu sos de soia si o frunzulita de patrunjel verde...


Acest fel l-am pregatit pentru cina si am consumat alaturi un vin rosu demisec, direct de la producator.

A fost o nebunieeee curata, mai ales ca am avut si desert :) - am preparat o prajiturica rapida si de mare efect pe care urmeaza sa o postez cat de curand.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu